SAMEDAY își dezvoltă capacitatea de procesare și operaționalizează un nou hub logistic, în județul Brașov

București, 20 martie 2025SAMEDAY, compania de curierat cu cea mai mare dinamică de creștere din România, anunță că noul său centru logistic din orașul Ghimbav, județul Brașov, a devenit operațional. 

Special proiectat și construit pentru a răspunde nevoilor de sortare ale companiei de curierat, centrul logistic are o suprafață totală de 6.800 mp și este amplasat pe un teren de 10.000 mp. Noul hub local este echipat cu tehnologii de sortare a coletelor de dimensiuni mici și medii și deservește, prin curse directe, douăzeci și două de agenții locale SAMEDAY, situate în special în zona de est a țării.  

În contextul în care volumul de livrări realizate de compania de curierat în aceste județe a crescut cu peste 28% la finalul anului trecut, comparativ cu aceeași perioadă din 2023, SAMEDAY a investit peste 21 de milioane de lei în noul hub operațional, cu obiectivul de a eficientiza procesele logistice și a îmbunătăți experiența de livrare.    

 „ Nevoia de servicii de livrare eficiente și de încredere este în creștere în contextul în care clienții devin din ce în ce mai atenți la felul în care își planifică bugetul și își administrează afacerile și cumpărăturile. Indiferent dacă operează un business în e-commerce sau aleg serviciile de trimitere de la persoană la persoană, clienții noștri au nevoie de predictibilitate, control și o experiență de livrare fără griji. Noul centru logistic ne ajută să creștem productivitatea și să eficientizăm procesele de sortare pentru a gestiona cu succes volumele în creștere de colete și a îmbunătăți calitatea serviciilor. declară Lucian Baltaru, CEO SAMEDAY Group. 

 

49.000 de colete procesate în cea mai aglomerată zi 

Noul centru logistic a fost configurat astfel încât să permită integrarea de benzi de sortare automate și manuale, care asigură fluiditatea procesării coletelor. Spațiul, dezvoltat de  SOFIMAT Logistic Park Ghimbav, este dotat cu un sorter automatizat, care poate gestiona până la 7.000 de colete cu greutatea de cel mult 20 de kilograme pe oră. De asemenea, centrul are în dotare și o bandă manuală destinată coletelor atipice, care atinge până la 1.200 de colete pe oră. Sistemele automatizate de sortare clasifică fiecare colet în funcție de destinație și prioritate și cresc poductivitatea centrului logistic. Dotările existente au permis procesarea a 49.000 de colete în cea mai aglomerată zi.   

Totodată, fluxurile logistice au fost optimizate pentru a reduce la minimum timpul de procesare. Centrul logistic din Ghimbav este dotat cu 17 euro-rampe pentru activități de descărcare-încărcare și 3 porți tip drive-in. Zonele dedicate fiecărei etape de procesare a coletelor sunt amenajate pentru o organizare clară și un proces fluid în scopul accelerării expedierii coletelor către destinațiile finale.  

***  

Despre Sameday 

SAMEDAY este compania regională de curierat care a înregistrat cea mai spectaculoasă creștere în ultimii ani, numărându-se, în prezent, printre principalii jucători din segmentul său de piață. Cu o experiență de peste 17 ani pe piața din România, o echipă de 5.000 de angajați și parteneri și o infrastructură digitală integrată, compania este prezentă în România, Ungaria și Bulgaria, oferind atât servicii de livrare door-to-door, cât și livrare în peste 7000 de lockere easybox. Astfel, SAMEDAY operează cea mai extinsă rețea de lockere din regiune, propunându-și să reinventeze experiența de livrare zi de zi. Pentru mai multe informații, accesați https://sameday.ro sau conectați-vă cu Sameday România pe LinkedIn www.linkedin.com/company/sameday-romania