Sari la conținutul principal

About Sameday

Selecteazǎ limba

Regulament Viata dupa Vacanta

Regulamentul Campaniei

„Viața după vacanță

Perioada desfășurării 24.08.2026, ora 10:00:00 – 31.08.2026, ora 23:59:59

 

 

  1. Organizatorul Campaniei.

1.1. Organizatorul Campaniei „ Viața după vacanță (denumită în continuare „Campania”) este Societatea DELIVERY SOLUTIONS S.A., (denumită în continuare “Organizatorul”) cu sediul social în București, Str. Gara Herăstrau nr. 6, etajele 6 și 7, sector 2, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J2008007031409, CIF RO 23743772, cont IBAN RO 90 RZBR 0000 0600 1976 5724 – deschis la Raiffeisen Bank, reprezentată legal de Ana-Elena Stoica, în calitate de Administrator,

1.2. Organizatorul a desemnat Societatea Wopa Communication S.R.L., responsabilă de desfășurarea Campaniei și acordarea premiului afrent în termenele și condițiile indicate în prezentul Regulament. Societatea Wopa Communication S.R.L., este responsabilă prinvind colectarea datelor cu caracter personal ale participanților și predarea premiului.

1.3. Campania se va desfășura prin intermediul agenției de implementare Wopa Communication S.R.L., înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. J40/2246/03.03.2010, CUI RO 26600599, reprezentată legal de Costin Buta, agenția împuternicită de Organizator (denumită în cele ce urmează “Agenția Organizatoare” și/sau „Agenție împuternicită”).

1.4. Campania se va desfășura conform prevederilor prezentului Regulament (denumit în continuare „Regulamentul”) obligatoriu pentru toate persoanele fizice care, îndeplinind condițiile prevăzute în Art. 4 și 5 din cuprinsul Regulamentului, vor participa la Campanie (denumiți în continuare „Participanți”).

 

  1. Perioada, Locul Desfășurării și Scopul Campaniei.

2.1. Campania se desfășoară în perioada 24.08.2026, ora 10:00:00 – 31.08.2026, ora 23:59:59, (“Perioada de Derulare a Campaniei”).

2.2. După data încetării Campaniei, (31.08.2026, ora 23:59:59), Organizatorul/”Agenția Organizatoare” nu mai are nicio responsabilitate și nu își mai asumă nicio obligație în legătură cu orice circumstanță care ar putea conduce la concluzia actualității sau continuării Campaniei.

2.3. Campania este organizată și se desfășoară în mediul online, exclusiv prin cadrul platformelor de social media TikTok și Instagram [1],  la adresele https://www.tiktok.com/@samedayromania și https://www.instagram.com/sameday.romania/.

2.4. Scopul Campaniei constă în promovarea serviciilor poștale și de curierat “SAMEDAY”.

 

  1. Regulamentul Oficial al Campaniei

3.1. Campania se va derula în conformitate cu prezentul regulament (“Regulamentul”) care este obligatoriu pentru toți participanții. Campania este organizată și se desfășoară pe întreg teritoriul României, în mediul online, exclusiv pe TikTok  la adresa  https://www.tiktok.com/@samedayromania și pe Instagram, la adresa https://www.instagram.com/sameday.romania/, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, iar premiile se vor livra doar pe teritoriul României.

3.2. Prin înscrierea la această Campanie, participanții declară și recunosc ca au luat cunoștința de prevederile Regulamentului și că acceptă termenii și condițiile prezentului Regulament și înteleg că în acest scop datele lor cu caracter personal vor fi prelucrate conform Regulamentului. Participanții se obligă să respecte și să se conformeze tuturor termenelor, condițiilor și prevederilor prezentului Regulament.

3.3. Organizatorul/”Agenția Organizatoare” își rezervă dreptul de a anula orice participare la Campanie, ce se efectuează prin încălcarea prezentului Regulament și de a nu acorda premiul Participanților care încalcă prevederile Regulamentului. Orice încercare de fraudare se sancționează cu eliminarea autorului/Participantului în cauza din Campanie, fără a fi necesară o notificare sau prezentarea unei explicații din partea Organizatorul/”Agenția Organizatoare” privind eliminarea din Campanie.

3.4. Organizatorul/”Agenția Organizatoare” își rezervă dreptul de a modifica unilateral Regulamentul sau de a prelungi perioada Campaniei prin încheierea unui act adițional la prezentul Regulament, act care va fi comunicat către public prin afișarea sa pe pagina oficială  https://sameday.ro/regulament/vacanta_dupa_vacanta  , cu minim 24 de ore înainte de intrarea în vigoare a modificării sau prelungirii. 

3.5. De asemenea, Organizatorul /”Agenția Organizatoare” își rezerva dreptul să anuleze oricând prezenta Campanie prin încheierea unui act adițional la prezentul Regulament, act care va fi comunicat către public prin afișarea sa pe pagina oficială https://sameday.ro/regulament/vacanta_dupa_vacanta ,cu minim 24 de ore înainte de momentul anulării. În cazul anulării Campaniei, Organizatorul/”Agenția Organizatoare” va fi exonerat de orice răspundere față de participanți, în sensul că nu poate fi obligat la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubire, penalitate sau alte asemenea. Totodată, în cazul anulării Campaniei, Organizatorul/”Agenția Organizatoare” va înceta acordarea premiului reglementat de prezentul Regulament.

3.6. Potrivit liberei decizii, Organizatorul poate mediatiza Campania în scopul informării publicului si prin intermediul canalelor media proprii.

 

  1. Dreptul de participare

4.1. La Campanie poate participa orice persoană fizică (ce are vârsta de 18 ani împliniți la data începerii Campaniei), cetățean român sau rezident, ce are un cont public de TikTok sau de Instagram (platforma pe care participă). Contul trebuie să fie public pe toată Perioada de Derulare a Campaniei și până la expirarea termenului de depunere a eventualelor reclamații, astfel cum este prevăzut la art. 11.1 din Regulament.

4.2. Nu pot participa la Campanie angajații societăților DELIVERY SOLUTIONS S.A., Wopa Communication S.R.L. și angajații Agențiilor implicate în activitatea desfășurată de Organizator, angajații companiilor distribuitoare ale societății DELIVERY SOLUTIONS S.A. (societăți subcontractoare de prestare de servicii de curierat) și nici membri familiilor acestora (copii, părinți, frați/surori, soț/soție).

4.3. Participarea la această Campanie implică cunoașterea și acceptarea integrală, expresă și neechivocă a prezentului Regulament.

 

  1. Mecanismul Participării

5.1. Pentru a participa la Campanie, Participanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

5.1.1. Să îndeplinească condițiile incluse în prevederile Art.4.

5.1.2. Să dea follow profilului de TikTok al SAMEDAY, accesibil la https://www.tiktok.com/@samedayromania, SAU să dea follow profilului de Instagram al SAMEDAY, accesibil la https://www.instagram.com/sameday.romania/, în Perioada de Derulare a Campaniei. Participanții trebuie să păstreze dovada că au întrunit aceste condiții necesare pentru validare. Platforma pe care Participantul a dat follow (TikTok sau Instagram) este platforma pe care acesta participă la Campanie, iar toate celelalte condiții de participare (inclusiv comentariul prevăzut la art. 5.1.3) trebuie îndeplinite pe aceeași platformă.

5.1.3. Să lase un comentariu la postarea de concurs publicată pe 24.08.2026 pe platforma de TikTok @samedayromania, respectiv pe platforma de Instagram sameday.romania cu răspunsul la întrebarea “Toți avem acel ceva la care abia așteptăm să ne întoarcem după vacanță. Care e al tău? Comentariul trebuie postat pe aceeași platformă (TikTok sau Instagram) pe care Participantul a dat follow conform art. 5.1.2, nefiind valabilă înscrierea unui Participant care a dat follow pe o platformă și a lasat comentariu pe cealaltă.

5.1.4. Să se asigure că deține un cont de TikTok pentru urmărirea paginii https://www.tiktok.com/@samedayromania  iar profilul său de TikTok este public pentru a putea fi contactat prin intermediul mesageriei canalului de TikTok  de către un reprezentant al Agentiei de Implementare, și/SAU să se asigure că deține un cont de Instagram pentru urmărirea paginii https://www.instagram.com/sameday.romania   iar profilul său de Instagram este public pentru a putea fi contactat prin intermediul mesageriei canalului de Instagram  de către un reprezentant al Agentiei de Implementare.

5.1.5 Să își descarce/să aibă descarcată – pe telefonul mobil – aplicația mobilă SAMEDAY App și să dețină/ să își creeze un cont eligibil de utilizator (cont eligibil = cont ce conține complet și corect nume, prenume, adresa de e-mail, număr de telefon din România format +407xxxx sau 07xxxxx);

5.1.6. Să acceseze aplicația mobilă SAMEDAY  și să activeze funcția de “redirectionare automată” din meniul principal al aplicației: Cont -> Redirectionare automată -> click pe butonul “Activează”, în Perioada de derulare a Concursului și să păstreze activă funcția până la expirarea termenului de depunere a eventualelor reclamații, astfel cum este prevăzut la art. 11.1 din Regulament.

5.2. Anterior extragerii, Organizatorul/”Agenția Organizatoare” poate verifica exclusiv îndeplinirea condiției prevăzute la art. 5.1.3 (postarea comentariului cu răspunsul la întrebarea concursului), aceasta fiind singura condiție verificabilă înainte de tragerea la sorți. Participanții care au postat un comentariu valid, conform art. 5.1.3, vor fi centralizați într-un fișier electronic și vor constitui baza pentru extragerea câștigătorilor folosind un sistem random de extragere, conform art. 7 din prezentul regulament. Îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la art. 5.1 (respectiv art. 5.1.1., 5.1.2, 5.1.4, 5.1.5 și 5.1.6) se verifică ulterior extragerii, exclusiv în privința participanților desemnați câștigători și a rezervelor, conform procedurii de validare prevăzute la art. 7. Câștigătorii desemnați trebuie să păstreze funcția de “redirectionare automată”, salvată în aplicația SAMEDAY App, până la expirarea termenului de depunere a eventualelor reclamații, astfel cum este prevăzut la art. 11.1 din Regulament.

5.3. Participanții vor fi centralizați într-un sistem electronic pentru extragere. Desemnarea câștigătorilor se va realiza separat pentru fiecare dintre platformele  TikTok și Instagram. Pentru fiecare platformă în parte, câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți, realizată printr-un sistem random de extragere, (mecanism de selecție aleatorie fără intervenție umană), conform prevederilor art. 7.

 

5.4. Se va invalida orice înregistrare în Campanie a persoanelor care participă de pe conturi false, conturi aparținând altor persoane sau care aparțin unor companii/branduri/organizații de orice fel.

5.5. Comentariile transmise de către participanți nu trebuie sa fie ilegale, periculoase, tendențioase, calomnioase, obscene, pornografice sau vulgare, defăimătoare, rasiste sau xenofobe, cu conotații politice sau instigatoare la acte penale sau ilegale. Orice conținut care încalcă mențiunile de mai sus va fi eliminat din Campanie, de către Organizator/”Agenția Organizatoare”.

5.6. Comentariile participanților trebuie sa fie publice, fiind dezactivate toate și orice setare de natură să restricționeze vizualizarea.

5.7 Participanții au dreptul la înscrieri multiple pe fiecare platformă pe toată durata campaniei, însă pot câștiga un singur premiu în cadrul campaniei.

5.8 Nu este permisă participarea unei persoane prin intermediul unor conturi false, conturi care copiază altă identitate, conturi care folosesc numele, fotografia de profil, sau orice alt element de identificare al unei alte persoane fizice sau juridice, reale sau fictive, cu scopul de a induce în eroare.

5.9 Nu este permisa participarea unei persoane care foloseste orice cont suplimentar creat de același utilizator, indiferent de dată sau scop, care participă la concurs în paralel cu un alt cont al aceluiași utilizator. Un utilizator poate avea un singur cont eligibil.

5.10  Nu este permisa participarea unor persoane care folosesc conturi create special pentru concurs, creat după data de început a concursului și care nu prezintă activitate organică anterioară participării la concurs. Prin activitate organică se înțelege: postări, like-uri, comentarii sau followeri acumulați independent de acest concurs,Comentarii care conțin limbaj ofensator, discriminatoriu sau ilegal .

5.11 Participarea la concurs este condiționată de păstrarea comentariilor pe toata durata desfasurarii concursului si minimum o lună calendaristică de la terminarea acestuia (31.09.2026)

5.12 Se consideră validă înscrierea la concurs a participantului care avea funcționalitatea deja activată înainte de începerea campaniei.

5.13 Organizatorul/”Agenția Organizatoare” nu își asumă responsabilitatea și nu va fi implicat în disputele cu privire la dreptul de proprietate asupra contului de TikTok sau Instagram de pe care s-au făcut înscrieri în Campanie. Niciun litigiu având ca obiect dreptul de proprietate asupra contului de TikTok sau Instagram, nu va influența principiul conform căruia Organizatorul/”Agenția Organizatoare” Campaniei va acorda premiul Participantului care respectă prevederile acestui Regulament și este declarat câștigător.

5.14 Organizatorul/”Agenția Organizatoare” nu își asumă nicio responsabilitate pentru comentariile postate de participanții la Campanie și îsi rezervă dreptul de a filtra prin intermediul opțiunii „Delete”, orice înscriere care încalcă cerințele prevăzute în prezentul Regulament.

5.15 Organizatorul/”Agenția Organizatoare” nu va accepta înscrieri care nu sunt în concordanță cu instrucțiunile din cadrul prezentului Regulament sau care nu corespund temei de participare precum și/sau înscrierile pe care, din motive rezonabile în opinia Organizatorului/”Agenția Organizatoare”, acesta le va considera nevalide, indescifrabile sau greu de înțeles. Enumerarea de mai sus nu este exhaustivă.

5.16 Organizatorul/”Agenția Organizatoare” nu garantează continuitatea, neîntreruperea sau securitatea la accesarea internetului.

 

 

 

  1. Descrierea premiilor. Procedura de acordare

6.1. În cadrul Campaniei vor fi acordate în total 6 (șase) premii constând în vouchere de cumpărături eMAG, cu valoare nominală de 1000 RON (TVA inclus), acordate  conform următoarei alocări:

– 3 premii, constând în 3 vouchere de cumpărături pentru câștigătorii care au participat pe platforma Instagram;

– 3 premii, constând în 3 vouchere de cumpărături  pentru câștigătorii care au participat pe platforma TikTok;

 

6.2. Valoarea totala a premiilor acordate în cadrul acestei Campanii este de 6000 RON (TVA inclus). Voucherele pot fi folosite pe www.emag.ro sau în aplicația eMAG. Valabilitatea voucherelor privind utilizarea acestora este cea înscrisă pe voucher de către emitentul voucherului.

6.4. Organizatorul/”Agenția Organizatoare”, este absolvit/ă de orice răspundere decurgând din utilizarea de către câștigător a premiului. Modul în care câștigătorul utilizează premiul pe care îl primește se realizează pe propria răspundere a acestora.

6.5. Premiile vor fi acordate în ordinea extragerii. Din momentul în care fiecare câștigător intră în posesia premiului Campaniei, Organizatorul/”Agenția Organizatoare”, nu mai răspunde de integritatea și calitatea premiului acordat, în limitele legale.

6.6. Premiul nu poate fi înlocuit cu alte obiecte, nu se poate acorda câștigătorului contravaloarea premiului în bani, iar premiul nu se poate înlocui cu alte beneficii; în cazul refuzului câștigătorului de a primi premiul oferit de Organizator/”Agenția Organizatoare”, în condițiile descrise în prezentul Regulament, acesta nu va primi nicio compensație/despăgubire din partea Organizatorului/”Agenția Organizatoare”.

 

  1. Desemnarea Câstigătorului, Validarea Câștigătorului și acordarea premiului

7.1. În data de 07.09.2026, Organizatorul/”Agenția Organizatoare” va anunța pentru platforma TikTok id-urile de TikTok ale celor 3 (trei) câștigători extrași prin intermediul unui program de extragere aleatorie (respectiv prin mijloace electronice de prelucrare a datelor personale fără intervenție umană), premiile acordate, precum și Id-ul celor 15 (cincisprezece) rezerve extrase, câte 5 (cinci) rezerve pentru fiecare câștigător, cu menționarea ordinii extragerii la postarea de concurs, respectiv va anunța pentru platforma Instagram id-urile de Instagram ale celor 3 (trei) câștigători extrași prin intermediul unui program de extragere aleatorie (respectiv prin mijloace electronice de prelucrare a datelor personale fără intervenție umană),premiile acordate, precum și Id-ul celor 15 (cincisprezece)  rezerve extrase , câte 5 (cinci) rezerve pentru fiecare câștigător, cu menționarea ordinii extragerii la postarea de concurs.

7.2. Vor intra în Concurs și vor participa la tragerea la sorți aferente fiecărei platforme utilizate pentru desfășurarea concursului toți participanții care îndeplinesc condițiile, prevăzute conform art. 5.2 din prezentul Regulament.

7.3. În ziua anunțării câștigătorilor, aceștia vor fi contactați de Agenția Organizatoare astfel:

7.4.  Câștigatorii au obligația să revină cu mesajul de contact (“sunt câștigator”) pe mesageria contului Organizatorului de TikTok, respectiv de Instagram, în termen de 12 (doisprezece) ore de la primirea mesajului pe mesageria TikTok , respectiv Instagram. În cazul în care un câștigător nu revine cu mesajul de contact, în termenul mentionat, va fi invalidat și se va trece la rezerve.

7.5. Dupa transmiterea mesajului de contact din partea câștigătorilor, Agenția Organizatoare va reveni către aceștia, în termen de 1 zi lucrătoare prin mesaj privat pe mesageria TikTok, respectiv Instagram cu privire la etapele pe care trebuie să le parcurgă în vederea validării și intrării în posesia premiului. Prin intermediul unui formular securizat i se vor solicita următoarele date personale: numele și prenumele, număr de telefon utilizat la crearea contului din aplicația SAMEDAY, data nașterii și adresa de e-mail folosită pentru a crea contul din aplicația SAMEDAY, pentru a se efectua procesul de validare. De asemenea, câștigătorul trebuie să furnizeze o copie a CI-ului în vederea validării prevederilor art. 4.1. precum și a plății de către Organizator a impozitului aferent venitului din premii conform prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal. În cadrul aceluiași mesaj participantului desemnat câștigător îi va fi solicitată dovada îndeplinirii art. 5.1.2, (câștigătorul va prezenta o captură de ecran care demonstrează că urmărește  contul https://www.tiktok.com/@samedayromania sau Instagram www.instagram.com/sameday.romania pentru a se efectua întreg procesul de validare și ulterior expedierea premiului, pe cale electronică, prin e-mail.

7.6. În cazul în care un câștigător nu răspunde mesajului Agenției Organizatoare în termen de 12 (doisprezece) de ore cu privire la respectarea condițiilor de validare sau nu transmite procesul-verbal privind declararea impozitului aferent venitului din premii conform prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, câștigătorul va fi invalidat și va pierde dreptul asupra premiului. Va fi contactată rezerva desemnată în ordinea extragerii. Aceeași procedură se va aplica pentru fiecare rezervă desemnată, până când o rezervă va fi validată ca noul câștigător al premiului.

7.7. Câștigătorul nu poate opta pentru primirea contravalorii premiului în bani sau alte obiecte și nici nu poate solicita modificări ale caracteristicilor premiului.

7.8. Premiile vor fi expediate/comunicate câștigătorilor pe adresele de e-mail ale câștigătorilor comunicare în urma validării, într-un termen de maxim 7 zile lucrătoare calculate de la momentul validării Câștigătorilor.

7.9. Participanții câștigători își exprimă în mod expres acordul pentru prelucrarea datelor personale în vederea livrării premiului câștigat.

 

  1. Anunțarea Câștigătorilor

8.1. Organizatorul/Agenția Organizatoare va face public ID-ul/numele fiecarui câștigător, rezervele extrase  și denumirea premiilor acordate, prin postarea acestor informații pe pagina https://sameday.ro/regulament/vacanta_dupa_vacanta /și la postarea de concurs de pe paginile TikTok https://www.tiktok.com/@samedayromania si https://www.instagram.com/sameday.romania.

 

  1. Limitarea răspunderii

9.1. Organizatorul/”Agenția Organizatoare” este îndreptățit sa ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea acestei Campanii sau imaginea Organizatorului sau a afiliaților acestuia.

9.2. În eventualitatea unei dispute asupra validității unei participări în cadrul acestei Campanii, decizia Organizatorului/”Agenției Organizatoare” este definitivă.

 

 

 

  1. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

10.1 Organizatorul – în calitate de Operator și Agenția – în calitate de împuternicită a acestuia, prelucrează datele personale ale Participanților la această Campanie în conformitate cu legislația aplicabilă în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal –  Regulamentul U.E. 2016/679 – GDPR, în următoarele condiții:

 

Identitatea operatorului de date

Datele transmise de participanți sunt prelucrate de compania Wopa Communication S.R.L, denumită în continuare Operator.

Scopurile prelucrării

Datele cu caracter personal prelucrare în cadrul Campaniei promoționale sunt prelucrate de către Operator, prin intermediul Agenției Împuternicite, în următoarele scopuri:

  1. În scopul organizării Campaniei promoționale și al gestionării înscrierilor în Campanie
  2. Pentru validarea câștigătorilor și livrarea premiilor
  3. În scopul îndeplinirii obligațiilor fiscale ale Operatorului în legătură cu premiile acordate – în cazul câștigătorilor de premii cu valoare impozabilă. Lipsa acestor informații atrage imposibilitatea Operatorului de a depune declarațiile aferente către autoritățile fiscale.
  4. Pentru furnizarea răspunsurilor la solicitările/reclamațiile/sesizările consumatorilor (participanti la campanii sau persoane ce furnizeaza date personale prin paginile de contact sau prin infoline.) Daca persoanele care doresc să participe și/sau câștigătorii refuză să furnizeze datele solicitate pentru înscriere și/sau validare, este imposibil ca aceștia sa fie înscriși în Campanie sau validati pentru a li se acorda premiile.

 

Temeiul juridic al prelucrării datelor personale

  1. Pentru scopul organizării Campaniei promoționale și al gestionării înscrierilor în campanie, precum și pentru validarea câștigătorilor și livrarea/comunicarea premiilor, prelucrarea se face în baza consimțământului participanților (GDPR 6.1.a).
  2. Pentru scopul îndeplinirii obligațiilor fiscale ale Operatorului în legătură cu premiile acordate – în cazul premiilor cu valoare impozabilă, prelucrarea se face în temeiul articolului 6.1.c GDPR. Lipsa acestor informații atrage imposibilitatea Operatorului de a depune declarațiile aferente către autoritățile fiscale.
  3. Pentru scopul furnizării de răspunsuri/clarificări la solicitările/cererile /reclamațiile/sesizarile consumatorilor (indiferent de canalul prin care acestea sunt înregistrate – website, linie infoline), prelucrarea operează în baza consimțământului participanților (GDPR 6.1.a).

 

Datele prelucrate

  1. În cazul participanților: contul de TikTok si de Instagram
  2. În cazul participanților câștigători: contul de TikToksi/sau contul de Instagram,nume, prenume, număr de telefon, data nașterii, adresa de email, adresa de domiciliu pentru trimiterea premiului.

 

Perioada prelucrării

  1. Datele participantilor se stocheaza pe o perioada de 90 de zile de la încheierea Campaniei.
  2. Datele câștigătorilor de premii cu valoare peste 600 de lei se stochează pe durata prevăzută de normele legale în vigoare.

 

Modul de prelucrare

Pentru scopul executării Campaniei promoționale, datele vor fi colectate și stocate în baza de date a participanților (a persoanelor înscrise pentru participarea la tragerea la sorți și desemnarea câștigătorilor). Datele personale colectate sunt procesate de Agenția Imputernicita pentru înscriere, organizarea tragerii la sorți, validarea câștigătorilor, contactarea acestora, îndeplinirea obligațiilor fiscale ale Organizatorului Campaniei (daca este cazul) și trimiterea premiilor. Datele prelucrate nu vor fi utilizate în niciun alt scop. Persoanele vizate nu vor fi supuse unor decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor și care ar putea produce un efect juridic sau un impact semnificativ asupra acestora.

 

Confidențialitate

Datele vor fi colectate, prelucrate și stocate de Agenția împuternicită. Datele nu vor fi transferate în străinătate și nu vor fi dezvăluite către alți terți, cu excepția numelui și prenumelui ce vor fi făcute publice conform O.G. 99/2000, republicată și actualizată și a situațiilor în care Operatorul și/sau Împuterniciții sunt obligați de lege să dezvăluie asemenea date personale către autorități.

 

Drepturile persoanelor vizate

În perioada de colectare și prelucrare a datelor cu caracter personal, persoana vizată are dreptul de a solicita în orice moment accesul la date, rectificarea sau ștergerea acestora, sau restricționarea prelucrării. Are de asemenea dreptul de a se opune prelucrării și dreptul de a solicita portarea datelor către alt operator. Persoane vizate pot oricând să-și retragă consimțământul de prelucrare. Pentru orice suspiciune de nereguli privind prelucrarea datelor cu caracter personal, persoana vizată poate depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30 Sector 1, cod postal 010336 Bucuresti, Romania, www.dataprotection.ro, [email protected]).

Modalități de exercitare a drepturilor

Pentru orice solicitare legată de datele personale, în procesul de exercitare a drepturilor menționate în capitolul anterior, persoana vizată poate contacta Operatorul e-mail transmis la adresa: [email protected]

 

  1. Contestații și Litigii

11.1. Cererea scrisă a participanților la Campanie în vederea sesizării Organizatorului cu privire la nerespectarea prezentului Regulament va fi transmisă Organizatorului în termen de maximum 48 (patruzecișiopt) de ore de la publicarea numelui câștigătorului, orice sesizare în acest sens, depusă după trecerea termenului de mai sus fiind considerată caduca. Intervalul următor de 15 (cincisprezece) zile calendaristice este destinat soluționării contestațiilor care ar putea fi formulate conform celor menționate anterior.

11.2. Eventualele neînțelegeri apărute între Organizator și participanții la Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, acestea vor fi supuse spre soluționare instanțelor judecătorești române competente din București în conformitate cu prevederile legislației române.

 

  1. Diverse

12.1. Participarea la această Campanie implică acceptarea prezentului Regulament. Participanților la Campanie nu le sunt impuse niciun fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, cu excepția cheltuielilor normale de desfășurare a Campaniei.

12.2. Prin comunicarea datelor personale în modalitățile indicate în mod expres prin Regulament, participanții și câștigătorii își exprimă acordul – expres și neechivoc – ca datele lor personale să intre în baza de date a Organizatorului, operată de către Agenția împuternicită, în vederea înscrierii și participării la Campanie, validării și atribuirii premiului și îndeplinirii obligațiilor fiscale ale Organizatorului Campnaiei  (în cazul premiilor impozabile). Datele cu caracter personal vor fi stocate: în cazul Participanților, până la desemnarea câștigătorilor Campaniei, iar în cazul câștigătorilor, pentru o perioada egală cu perioada stabilită de lege privind arhivarea documentelor financiar-contabile.

12.3. Tuturor participanţilor la Campanie le sunt garantate drepturile în conformitate cu Regulamentul General privind Protectia Datelor (General Data Protection Regulation – GDPR) – (Regulamentul (UE) 2016/679): dreptul la informare, dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul lașstergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”), dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de a depune plangere în fața unei autorități de supraveghere. Pentru exercitarea acestor drepturi, participanții la Campanie vor trimite Organizatorului o cerere prin email la adresa: [email protected]

12.4. Organizatorul Campaniei nu este răspunzător pentru plata taxelor, asigurărilor sociale și/sau de sănătate, impozitelor sau a altor obligații fiscale legate de premiul oferit, cu excepția impozitului cu reținere la sursa aplicabil veniturilor individuale provenite din Campanii promoționale, impozit pe care Organizatorul Campaniei este obligat să îl calculeze, să îl rețină și să îl transfere la bugetul de stat conform prevederilor Codului Fiscal în vigoare, în cazul premiilor cu valoare  impozabilă, operațiune ce va fi efectuată prin intermediul Agenției de implementare, dacă este cazul.

12.5. Premiile neacordate vor rămâne în posesia Organizatorului, care poate dispune liber de acestea în maniera pe care o va considera necesară sau potrivită intereselor sale.

12.6. În cazul în care o anumită prevedere a prezentului Regulament este declarată nulă, celelalte prevederi rămân valabile/valide în masura în care pot produce efecte juridice chiar în absența condițiilor declarate nule. În măsura posibilului, condițiile anulate se înlocuiesc cu o altă reglementare rezonabilă, validă juridic, care să corespundă cât mai mult scopului prevederilor lipsite de validitate.

12.7. Regulamentul Campaniei este disponibil oricărui solicitant, în mod gratuit, pe întreaga durată de desfășurare a Campaniei, pe pagina  https://sameday.ro/regulament/vacanta_dupa_vacanta .

 

 

[1]TikTok și Instagram nu sunt sponsor, endorser sau asociat in orice fel cu aceasta Campanie.

 

 

 

Meniu de accesibilitate

Setări font

Mărește sau micșorează dimensiunea fontului 100%

Ajustează conținutul

Ajustează culorile

Ajustează cursorul

Deficienta de perceptie a culorilor