Sari la conținutul principal

About Sameday

Selecteazǎ limba

  1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI

1.1. Organizatorul Campaniei “Galateca 6-7 aprilie 2024-part 1” (denumită în continuare “Campania”), este societatea DELIVERY SOLUTIONS S.A., (denumită în continuare “Delivery” sau “Organizatorul”), operator  exclusiv al brand-ului „Sameday”, cu sediul social în București, str. Gara Herăstrău nr. 6, Clădirea GlobalWorth Square etj. 6 și 7, sector 2, reprezentată legal și statutar prin D-nul Lucian Baltaru, în calitate de Administrator, în colaborare cu

1.2. IANA EVENTS & FUN SRL, persoană juridică română, cu sediul social în Municipiul București, Aleea Suter nr 1, parter, camera 9, Ap.1, Sectorul 4, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr.  J40/4000/26.03.2019, având Codul Unic de Înregistrare nr. 40842598 și contul bancar nr. RO79BUCU1261304272771RON, deschis la Alpha Bank Romania SA, reprezentata legal prin Administrator D-na Nicolau Claudia Ileana, în calitate de deținătoare a contului/administrator a grupului privat de Facebook[1] “Nu mai port”.

 

1.3. Campania se va desfășura conform prevederilor prezentului Regulament (denumit în continuare „Regulamentul”) obligatoriu pentru toate persoanele fizice care, îndeplinind condițiile prevăzute în Art.5 din cuprinsul Regulamentului, vor participa la Campanie (denumiți în continuare „Participanți”).

 

  1. PERIOADA, LOCUL DESFĂȘURARII ȘI  SCOPUL CAMPANIEI.

2.1. Campania se desfășoară în perioada 3 aprilie 2024, ora 09:00:00 (CET) – 23:59:59 (CET), („Perioada de Derulare a Campaniei”).

2.2. Campania este organizată și se desfășoară exclusiv online, în cadrul grupului privat de Facebook “Nu mai port”.

2.3. Scopul Campaniei este acela de a promova în rândul comunității “Nu mai port” a Serviciului poștal și de curierat  „easyway” – prestat prin intermediul automatelor “easybox”, ca una dintre metodele out of home cele mai eficiente si accesibile de livrare/preluare a expedierilor.

 

  1. REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI

3.1. Regulamentul de participare si desfășurare este disponibil, în mod gratuit, oricărui solicitant (și/sau participant , pe website-ul https://sameday.ro/galateca-part1/  , putând fi comunicat solicitantului prin e-mail, pe baza unei cereri trimise de către acesta pe adresa de email [email protected].

3.2. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica unilateral Regulamentul sau de a prelungi perioada Campaniei prin încheierea unui act adițional la prezentul Regulament, act care va fi comunicat către public prin afișarea sa pe pagina oficială https://sameday.ro/galateca-part1/, cu minim 24 de ore înainte de intrarea în vigoare a modificării sau prelungirii. 

3.3. De asemenea, Organizatorul își rezerva dreptul să anuleze oricând prezenta Campanie prin încheierea unui act adițional la prezentul Regulament, act care va fi comunicat către public prin afișarea sa pe pagina oficială https://sameday.ro/galateca-part1/ cu minim 24 de ore înainte de momentul anulării. În cazul anulării Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de orice răspundere față de participanți, în sensul că nu poate fi obligat  la plata vreunei sume de bani cu titlu de despăgubire, penalitate sau alte asemenea. Totodată, în cazul anulării Campaniei, Organizatorul va înceta acordarea beneficiului reglementat de prezentul Regulament.

3.4. Potrivit liberei decizii, Organizatorul poate mediatiza Campania în scopul informării publicului si prin intermediul canalelor media.

 

  1. DREPTUL DE PARTICIPARE

4.1. La Campanie poate participa orice persoană fizică (ce are vârsta de 18 ani împliniți la data începerii Campaniei), cetățean român sau rezident, ce are un cont de facebook public și face parte din comunitatea grupului privat de Facebook, “Nu mai port”.

4.2. Nu pot participa la Campanie angajații societăților DELIVERY SOLUTIONS S.A. și IANA EVENTS & FUN SRL, angajații Agențiilor implicate în activitatea desfășurată de Organizator, angajații companiilor distribuitoare ale societății DELIVERY SOLUTIONS S.A. (societăți subcontractoare de prestare de servicii de curierat) și nici membri familiilor acestora (copii, părinți, frați/surori, soț/soție).

4.3. Participarea la această Campanie implică cunoașterea și acceptarea integrală, expresă și neechivocă a prezentului Regulament.

 

  1. MECANISMUL PARTICIPĂRII

5.1. Pentru a participa la Campanie, Participanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

5.1.1. Să îndeplinească condițiile incluse în prevederile Art.4.

5.1.2. Să dea tag (să pună „etichetă”)  unei  prietene care îl va însoți la evenimentul “Galateca  din 6-7 aprilie 2024”.

5.1.3. Să dea  tag (să pună „etichetă”) paginii de Facebook Sameday Romania și  #SAMEDAYeasyway la postarea de concurs din 03 aprilie 2024 a Sameday Romania din cadrul grupului de Facebook “Nu mai port”, în Perioada de Derulare a Campaniei.

5.1.4. Să se asigure că profilul său este public pentru a putea fi contactat printr-un mesaj privat pe Facebook de către Sameday Romania, în cazul în care va fi desemnat câștigător.

5.2. Vor fi adăugati în lista din care se va realiza extragerea câștigătorilor doar Participanții ale căror comentarii sunt eligibile conform mecanismului cuprins la art. 5 alin. 5.1.

5.3. Se va invalida orice înregistrare în Campanie a persoanelor care participă de pe conturi false, conturi aparținând altor persoane sau care aparțin unor companii/branduri/organizații de orice fel.

5.4. Comentariile transmise de către Participanți nu trebuie sa fie ilegale, periculoase, tendențioase, calomnioase, obscene, pornografice sau vulgare, defăimătoare, rasiste sau xenofobe, cu conotații politice sau instigatoare la acte penale sau ilegale. Orice conținut care încalcă mențiunile de mai sus va fi eliminat din Campanie, de către Organizator.

5.5. Comentariile participanților trebuie să fie publice, fiind dezactivate toate și orice setare de natură să restricționeze vizualizarea.

5.6. Nu este permisă participarea unei persoane prin intermediul mai multor conturi de Facebook. Participanții au dreptul la o singură înscriere (comentariu) pe toată durata campaniei și pot câștiga un singur premiu.

5.7. În situația în care un participant înscrie mai multe comentarii pe perioada Campaniei, de pe același cont de Facebook sau de pe alte conturi ale aceleiași persoane, acestea nu vor atrage dupa sine mai multe șanse de câstig, Organizatorul va elimina dublurile și va considera validă o singură înscriere.

5.8. Organizatorul nu își asumă nicio responsabilitate pentru comentariile postate de participanții la campanie și își rezervă dreptul de a filtra prin intermediul opțiunii „Delete”, orice înscriere care încalcă cerințele prevăzute în prezentul Regulament.

5.9. Organizatorul nu va accepta înscrieri care nu sunt iîn concordanță cu instrucțiunile din cadrul prezentului Regulament sau care nu corespund temei de participare precum și/sau înscrierile pe care, din motive rezonabile în opinia Organizatorului, acesta le va considera nevalide, indescifrabile sau greu de înteles. Enumerarea de mai sus nu este exhaustiva.

5.10. Organizatorul nu garantează continuitatea, neîntreruperea sau securitatea la accesarea internetului.

 

  1. DESCRIEREA PREMIILOR

6.1. Premiile Campaniei vor fi oferite de către Organizator.

6.2. În cadrul acestei Campanii se va acorda 1 (unu) premiu constând într-un voucher FashionDays.

6.3. Valoarea totală a premiului acordat este de 500 lei (TVA inclus).

6.4. Suma menționată la Art.6.3 reprezintă valoarea netă a premiilor.

6.5. Organizatorul va transfera cu titlu gratuit dreptul de proprietate asupra premiului aferent către Participantul desemnat drept câștigător în cadrul Campaniei, conform prevederilor Art.7.8.

6.6. Premiul nu poate fi înmânat altei persoane decât câștigătorului desemnat de către Organizator conform dispozitiilor Art.7.

6.7. Nu se va acorda contravaloarea în bani sau în alte obiecte pentru premiul acordat, iar premiul nu se poate înlocui cu alte beneficii.

 

  1. DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORULUI și ACORDAREA PREMIULUI

7.1. În data de 15 aprilie 2024, Organizatorul va anunța numele câștigătorului extras, premiul acordat, precum și numele rezervelor extrase pentru câștigător, cu menționarea ordinii extragerii pe https://sameday.ro/galateca-part1/, cat si pe grupul de Facebook „Nu mai port”. Pentru câștigătorul premiului care a fost deja extras, se vor extrage  2 (doua) rezerve ( care vor fi desemnate câștigătoare, în ordinea extragerii, în cazul în care intervine una din situațiile prevăzute la Art. 7.4, 7.5 și 7.6 de mai jos).

7.2.  Câștigatorul și cele 2 (doua) rezerve vor fi desemnați prin tragerea la sorți prin intermediul unui soft electronic automatizat (https://www.random.org/).

7.3. Vor intra în Campanie și vor participa la tragerea la sorți toți participanții care îndeplinesc condițiile de participare prevăzute la Art. 4 și Art .5 din prezentul Regulament.

7.4. Organizatorul va contacta prin mesaj privat pe pagina de Facebook participantul declarat castigator în urma tragerii la sorți. Daca, din motive independente de vointa Organizatorului, castigatorul nu poate fi contactat de catre Organizator (contul nu este public, nu se pot transmite mesaje sau nu raspunde la comunicari în 48 de ore de la transmiterea mesajului Organizatorului), acesta va fi invalidat și își va pierde dreptul asupra premiului și se va apela la cei 2 (doi) participanți extrași ca rezerve, în ordinea extragerii.

7.5. Dacă ulterior contactării câștigătorului se va constata că acesta nu îndeplinește condițiile de participare la Concurs, așa cum acestea au fost prezentate la Art. 4 și Art.5, sau că acesta refuză primirea premiului sau că acesta refuză să furnizeze datele necesare expedierii premiului (adresa valida de e-mail), respectivul câștigător va fi invalidat,  își va pierde dreptul asupra premiului și se va apela la cei 2 (doi) participanți extrași ca rezerve, în ordinea extragerii. Condițiile de validare a rezervelor sunt aceleasi și urmează aceeași procedură ca si în cazul primului  potențial câștigător.

7.6. Premiul va fi expediat câștigătorului validat de către Organizator într-un termen de maxim 60 de zile calculate de la momentul validării, prin intermediul adresei de e-mail furnizate de catre castigator ca raspuns la mesajul privat prin care a fost contactat de Sameday Romania.

7.7. Organizatorul nu va fi răspunzător pentru prejudiciile suferite de câștigător din momentul predării  premiului, indiferent de natura acestor prejudicii.

 

  1. ALTERNATIVE ALE PREMIILOR

8.1. Câștigătorul nu poate opta pentru primirea contravalorii premiului în bani sau alte obiecte și nici nu pot solicita modificări ale caracteristicilor premiului.

 

  1. ANUNȚAREA CÂȘTIGĂTORILOR

9.1. Numele câștigătorului, rezervele extrase și premiul acordat vor fi publicate pe pagina https://sameday.ro/galateca-part1/ și pe  grupul de Facebook Nu mai port (partener al Târgului de Haine organizat în cadrul Galeriei Galateca)  conform legislatiei aplicabile.

 

  1. TAXE ȘI IMPOZITE

10.1. Organizatorul Campaniei va calcula și vira la bugetul de stat impozitul cu reținere la sursă, aplicabil veniturilor individuale provenite din campanii promoționale, conform prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal.

10.2. Organizatorul nu este răspunzător de plata altor taxe, impozite, obligații financiare legate de premiul oferit, acestea fiind în sarcina câștigătorului.

 

  1. FORȚA MAJORĂ ȘI CAZUL FORTUIT

11.1. În orice situație de forță majoră sau caz fortuit care împiedică sau întârzie, total sau parțial, executarea și continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de răspundere privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care această îndeplinire va fi împiedicată.

 

  1. ÎNTRERUPEREA, MODIFICAREA, SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA CAMPANIEI

12.1. Prezenta Campanie poate fi întreruptă, modificată, suspendată sau poate înceta în orice moment în cazul în care Organizatorul decide, cu anunțarea prealabilă a acestei decizii cu 24 (douăzecisipatru) de ore înainte de momentul întreruperii, modificării, suspendării, pe pagina https://sameday.ro/galateca-part1/ .

 

  1. PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

13.1. Prin participarea la această Campanie , Participanții sunt de acord ca datele lor personale să fie prelucrate în scopul desfășurării și finalizării Campaniei „Galateca 6-7 aprilie-part 1” pe durata strict necesară acestuia.

13.2. Organizatorul poate comunica datele participanților către autoritățile publice, după caz.

Operatorul va colecta de la participanți următoarele date cu caracter personal: nume și prenume, adresa de e-mail, număr de telefon, iar în cazul persoanelor desemnate câștigătoare ale Campaniei, vor fi colectate următoarele date cu caracter personal: nume și prenume, număr de telefon, adresa de livrare, data nașterii, copie a cărții de identitate, precum și orice date necesare în vederea îndeplinirii obligațiilor legale ale Organizatorului în vederea acordării premiului.

13.3. Datele cu caracter personal ale participanților la Campanie vor fi colectate de către Operator în scopul:

  1. i) organizării și desfășurării Campaniei;
  2. ii) desemnării și validării câștigătorilor;

iii) atribuirii premiului in atentia castigatorului și îndeplinirii obligațiilor fiscale de catre Organizator.

Prin participarea la Campania „Galateca 6-7 aprilie-part 1” persoanele participante își dau acordul în vederea prelucrării datelor cu caracter personal.

13.4. Participantul la Campanie, în calitatea sa de persoană vizată are, conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind liberă circulație a acestor date, următoarele drepturi: dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ștergere, dreptul la restricționare, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de a obiecta și dreptul de a se adresa cu o plângere Autorității Naționale pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

În Romania, datele de contact ale autorității de supraveghere pentru protecția datelor sunt următoarele:

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București

Telefon: 0318.059.211; 0318.059.212

E-mail: [email protected]

13.5. Exercitarea drepturilor mai sus menționate se poate face atât prin transmiterea unei solicitări prin e-mail la adresa [email protected]  , cât și prin poștă sau curier la adresa: București, str. Gara Herăstrau nr. 6, Cladirea Global Worth Square etj. 6 si 7, sector 2, cu mențiunea “în atenția Responsabilului Sameday cu protecția datelor/DPO”.

13.6. Datele cu caracter personal ale participantilor pot fi stocate pentru perioade determinate conform următoarelor criterii: (i) duratele prevăzute de legislații specifice (precum legislația contabilă); (ii) duratele maximale în care aspecte de răspundere juridică ar putea fi atrase față de Organizator; și (iii) durata necesară din punct de vedere practic la expirarea perioadelor legale sau de prescripție juridică pentru anonimizarea sau eliminarea efectivă, având în vedere dificultățile de identificare a momentului de colectare a unor date.

13.7. Delivery Solutions S.A. urmărește o abordare minimalistă a prelucrării, inclusiv prin stocare, a datelor cu caracter personal, scop în care are în vedere evaluarea din timp în timp a posibilităților practice și riscurilor ștergerii, anonimizării sau unor măsuri similare cu privire la datele cu caracter personal prelucrate.

13.8. Consecințele nefurnizării de catre participant a datelor cu caracter personal pot fi urmatoarele: imposibilitatea de a fi înrolati/inregistrati în prezenta Campanie, imposibilitatea desemnării ca și câștigător sau imposibilitatea livrării premiului, după caz.

 

  1. TEMEIUL LEGAL

14.1. Prezentul Regulament este în conformitate cu prevederile O.G. nr.99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, H.G. nr.333/2003 – Norme metodologice de aplicare a O.G. nr.99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.

 

  1. LITIGII

15.1. Eventualele neînțelegeri apărute între Organizator și participanții la Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, acestea vor fi supuse spre soluționare instanțelor judecătorești române competente din București în conformitate cu prevederile legislației române.

 

  1. CONTESTAȚII

16.1. Cererea scrisă a participanților la Campanie în vederea sesizării Organizatorului cu privire la nerespectarea prezentului Regulament va fi transmisă Organizatorului în termen de maximum 48 (patruzecișiopt) de ore de la publicarea numelui câștigătorului, orice sesizare în acest sens, depusă după trecerea termenului de mai sus fiind considerată caduca. Intervalul următor de 15 (cincisprezece) zile calendaristice este destinat soluționării contestațiilor care ar putea fi formulate conform celor menționate anterior.

 

  1. ALTE REGLEMENTĂRI

17.1. În caz de tentativă sau fraudă a sistemului IT, abuz sau orice acte îndreptate împotriva și la adresa Organizatorului sau partenerilor acestuia, Organizatorul își rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare pentru remedierea situației și tragerea la răspundere în condițiile legii a celor vinovați, inclusiv, dar fără a se limita la descalificarea Participanților la Campanie.

17.2. Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru imposibilitatea participării la acest Regulament din cauza unor erori de software sau din cauza unor evenimente  care nu depind direct de Organizator, cum ar fi, exemplificativ,  defecțiuni tehnice ale furnizorului de servicii de internet.

17.3. Organizatorul va lua toate măsurile necesare pentru desfășurarea Campaniei în condițiile normale conform celor prezentate, însă nu își asumă răspunderea pentru eventualele nemulțumiri, contestații ale participanților, care nu vizează încălcări ale cadrului legislativ în vigoare.

17.4. În cazul în care câştigătorul unui premiu este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, acesta este îndreptăţit să între în posesia premiului numai prin intermediul tutorelui legal, incluzând semnarea de către tutore a unei declaraţii date cu încuviinţarea Autorității tutelare – dacă este cazul, potrivit legii -, prin care Organizatorul este absolvit de orice răspundere decurgând din acordarea premiului respectiv, precum şi de plată a oricăror daune sau pretenţii de orice natură legate de premiul respectiv şi de participarea la prezența Campanie.

17.5. În situația în care premiul nu poate fi acordat, acesta rămâne în posesia Organizatorului care poate dispune liber de acesta, în maniera pe care o va consideră necesară sau potrivită intereselor sale.

 

Prezentul Regulament a fost redactat, procesat și autentificat de notar public ____________________________, cu sediul în _________________________________________, Jud./Sector _______________,  într-un exemplar original care rămâne în arhivă Biroului Notarial și 3 (trei) duplicate, din care 1 (unul) va rămâne în arhivă biroului notarial, iar 2 (două) duplicate se eliberează Organizatorului.

 

ORGANIZATOR,

DELIVERY SOLUTIONS S.A.

Prin mandatar,

Elena Stoica

Chief Marketing & Customer Experience Officer

  • [1] Facebook nu este sponsor, endorser sau asociat în orice fel cu această Campanie.

 

 

Câștigători Campanie “Galateca 6-7 aprilie 2024-part 1” 

Și iată că așteptarea a luat sfârșit și suntem bucuroși să anunțăm numele câștigătorului voucherului FashionDays în valoare de 500 lei, cât și al rezervelor, în ordinea extragerilor:

  • Loredana Pellitteri- Câștigător
  • Adina Irimioiu- Rezerva 1
  • Rox Vârgă-Ștefănescu- Rezerva 2.

Felicitări!

Echipa Sameday

Meniu de accesibilitate

Setări font

Mărește sau micșorează dimensiunea fontului 100%

Ajustează conținutul

Ajustează culorile

Ajustează cursorul

Deficienta de perceptie a culorilor